EXCLUSIV| Ioana Călugăreanu Tufaru petrecere sărbătorile acasă: “Nu există Revelion fără Dan Negru”
Ioana Călugăreanu Tufaru, sărbători acasă, în sânul familiei. Fiica Andei Călugăreanu a împodobit bradul, împreună cu micuțul Luca și soțul Ionuț, și așteaptă Moșul, iar de Revelion va sta în fața televizorului și-l va urmări pe Dan Negru, așa cum obișnuiește în fiecare an.
Ioana Călugăreanu Tufaru, sărbători acasă: „A fost un an foarte greu și foarte trist”
Reporter: Anul acesta a fost unul greu pentru toată lumea? Tu cum l-ai descrie?
Ioana Călugăreanu Tufaru: DA, a fost un an foarte greu și foarte trist pentru noi toți… Cu toate astea, mie mi se pare că a trecut foarte repede…
Reporter: Cum v-ați descurcat cu banii? La teatru n-ai mai fost… ți-a lipsit. Din ce ați câștigat bani?
Ioana Călugăreanu Tufaru: Ne-am descurcat mai greu ca până acum, dar așa greu, uite că am putut trece peste… Cât despre teatru, nu discut despre, e prea dureros subiectul!
Reporter: Cum vor fi Sărbătorile pentru voi, anul acesta?
Ioana Călugăreanu Tufaru: Vor fi ca și până acum, că le vom petrece acasă, doar că anul ăsta nu vom putea merge ca în ceilalți ani la târgul de Crăciun, care pentru noi devenise o tradiție deja…
Ioana Tufaru: „Luca își dorește o tabletă”
Reporter: Gata bradul? Vine Moșul? Luca ce își dorește de la Moș? Dar tu?
Ioana Călugăreanu Tufaru: Da, e gata brăduțul, sigur că vine și Moșul, la Luca! Își dorește o tabletă pe care o va primi, dar a mai primit și alte daruri pe care le va găsi sub brad în noaptea de Ajun! Eu, ce să-mi doresc?… Sănătate și sa ma reîntorc cât mai repede la TEATRU!
Reporter: Domnul Becali vă surprinde mereu pe voi și pe cei care locuiesc în apartamentele lui, ce surpriză v-a facut de Sărbători?
Ioana Călugăreanu Tufaru: Deocamdată nu a sosit surpriza, dar mai este până la Crăciun…
Ce gătește Ioana Tufaru de sărbători?
Reporter: Ce bunătăți gătești?
Ioana Călugăreanu Tufaru: Ca de obicei, sarmale, salată, piftie, ouă umplute (preferatele lui Ionuț), friptură!
Reporter: De Revelion ce vei face?
Ioana Călugăreanu Tufaru: De Revelion, acasă la TV…. Vom urmări la TV emisiunea lui Dan Negru… Pentru că nu există Revelion fără Dan Negru!
Reporter: Ce ți-ai propus pentru anul viitor?
Ioana Călugăreanu Tufaru: Offff….nu știu…. Dacă se termină cu nebunia asta de virus, aș vrea să stau cât mai mult afară în natură, în parc sau plimbare, să recuperăm timpul pe care l-am pierdut țintuiți în case…. ?! Sărbători fericite și luminate tuturor!
Foto: Arhivă personală